Despre Superclasă pe tonă de publicitate făcută cu forţa

by Marcela Presecan

De curând, întorcându-mă de prin depărtări, am dat peste acest articol în ziar, care profera destoinic în nu mai mult de zece, poate unsprezece unităţi sintactice, modul în care cititorul de rând ar trebui să aprecieze – sau nu, în funcţie de preferinţe – faptul că o anume Super-Celebritate – îmi cer scuze, singura – de prin părţile locului, împlineşte nu mai mult sau mai puţin de două decade. Iniţial, nu am prea ştiut drept ce să iau acest stenahoric ferpar informativ: să fie ştire, să fie un comunicat, să-l iau drept o dovadă de indigenţă artistico-literară. Adevărul e, că lumea trebuie să ştie, căci, Superclasa e doar una, şi noi – ăştia, cotârlele anodine, devoratoare de colportaje informative ce reiterează constant o monomanie – suntem cu miile. Chestia e, că, în cazul in care publicaţia ar fi fost de vînzare, mi-aş fi putut exprima dezaprobul, refuzând s-o cumpăr. Numai că, ce să vezi, becisnicul eres se distribuie gratuit în tot judeţul, obligându-mă să asist la desfăşurarea indelebilă şi inamovabilă de titluri de primă pagină – ce fac să ţi se-oprească chiseliţa-n gât – fie că vreau, fie că nu. Oh, eclatanta Superclasă românească: cea care se face cunoscută la 14 ani, şi se poate fuduli cu o adevărată carieră – două, trei, dacă adăugăm profesiunea – alias hobby – numărul 1 în România, aceea de fotomodel – până la minunata vârstă a majoratului american. Şi noi, ăştialalţi, albigenzii vetuşti ai muncitorimii de duzină, cu universităţi abia duse la capăt cu burse şi job-uri part-time pe lângă, dăm dârdora la cutiuţele poştale cositorite ca să invidiem prima pagină a săptămânalului care, de voie, de nevoie, ne informează gratuit, despre…gheridoanele în jurul căroara ar fi trebuit să mă învârt ca să nu mă găsească nenorocul, dezabuzat, la 32 de ani, cu împrumut la bancă, ba chiar, mai mult, impozit pe dobândă la economii, o loitră, un nimeni. Ei, ce să-i faci, cicadele gazetare sunt nenumărate, pe când Superclasa, doar una. Şi atunci, din ce anume motive, n-ar trebui să ştiu cât de înaintată în vârstă – sau neînaintată, după caz – este această mizanscenică Supra-Valoare provincială, ce velinţă de firmă i-a învelit şezutul în nu ştiu ce emisiune, când şi ce fel de surplusuri şi-a adăugat şi unde. Şi încercând să-mi dau seama – în tot acest turbionar val de obidă ce m-a cuprins pe neştiute – ce defineşte această Superclasă a momentului, am ajuns la următoarea concluzie – pentru că alta nu reiese de niciunde: Superclasa se naşte Superclasă, iar, pentru asta, unii se văd imuabil îndatoraţi a o măguli din cale-a afară. Pentru că…ce este o Superclasă născută Superclasă, fără de VI-ZI-BI-LI-TA-TEA-I la care au lucrat atâţia alţii? Căci poţi să construieşti orice poveste în jurul unei june trufandale sprijinind o canapea dichisită, atâta timp cât dispui de canalele media potrivite şi ai de grijă să o faci cunoscută galioanelor supra-saturate de oameni ca noi, bănuiţii adulatori ai unei monomanii devenite monomania tuturor. Altminteri, ce ştie această Superclasă să facă, decât să-şi construiască o imagine în baza unor Supra-pixeli: se machiază, se demachiază, îşi controlează greutatea, se analizează din profil, anticipează momentul în care o nouă operaţie estetică o va salva de cel din urmă neajuns. În definitiv, fără formă de prezentare, Superclasa se naşte Superclasă şi…atât. Aceea care-şi face mendrele cu fetiţa care a reuşit să se strecoare la petrecere şi acceptă orice. Şi-n fond şi la urma urmei…de ce nu? Suntem toţi – mai ales, toate – o Superclasă născută Superclasă….Avem CV-uri care ne sunt – fără doar şi poate -invitaţii la petreceri care mai de care…Acceptăm orice, atâta timp cât ni se promite ceva VI-ZI-BI-LI-TA-TE. Super-Celebritatea….Ei….Super-Celebritatea e altceva. Sunt condiţii de îndeplinit, sunt praguri pe care nu le poţi depăşi, sunt oameni ale cărei monomanii trebuie cu tot dinadinsul…să fii. Restul…ţine de…locul şi momentul potrivit. Cu toate astea…mai am de spus doar atât…TE NAŞTI Superclasă…asta e mai mult sau mai puţin adevărat – în funcţie de închipuirile fiecăruia despre sine. ŞTII cu siguranţă că eşti Superclasă, atunci când apari pe prima pagină a săptămânalului din localitatea ta, pentru notabilă-ţi realizare de a fi supravieţuit îndeajuns încât să împlineşti…16, 17, 18…nu mai mult de 25 de ani. Ce sa mai zic, eu unul, cu o neoplazie malignă de toată pomina, ştiu de pe-acum…N-am să fiu Superclasă…decât poate…în cazul în care se-ndură cineva să-mi scrie necrologul…Post-mortem…nu mai vorbim…căci fără o poză ca lumea şi fără îndoială…o participare la Miss România…pot să uit…

Advertisements