Casiopeea

by Marcela Presecan

Pentru un moment, mi-a trecut prin minte să regret…momentele în care mi-am spus că nu mai am pentru ce sau cine să trăiesc, clipa în care mi-am dat seama că nu am între ce și ce să aleg. În schimb, am inversat roluri mai puțin reale, ceva mai apropiate de imaginar. Am optat pentru varianta pe care am găsit-o a-mi fi cea mai la îndemână și mi-am spus că, cel mai facil, ar fi să trăiesc viețile altora. Am creat ascunzișuri neuronale, segmentând altercații ale subconștientului aparținându-mi, în vagoane decimate de substituiri ale unor multiple personalități care mi-au fost, încă de la început, incomode. Mă vizitează arareori, cunoștințele prietenilor care nu mi-au fost niciodată apropiați și îmi reproșează că sunt de nerecunoscut. Îmi urează toate cele bune și mă reconfortează spunându-mi că mă așteaptă dincolo de ziduri…să bem o cafea, să dansăm într-un club, să ne prefacem că totul e așa cum ar trebui să fie…normal, previzibil, predilect, inechivoc și simplu. Locuiesc între patru pereți și ocup șapte metri la pătrat. Dețin un caiet în care consemnez: ”nu am cunoscut un singur om pe care să-l consider prieten”. Am întâlnit, ce-i drept, persoane care au avut, inexplicabil, bunăvoința, de a petrece un anumit număr de ore la aceeași masă cu mine, în același colț de cameră, pe același taburet sprijinind un bar și-un cântec de ”seară de mai”. Sunt oameni pe care i-am întâlnit o singură dată în viață și pe care mi-i amintesc ortaci: bărbatul la vârsta a doua care descifra personalități pozând trupuri nud, șomerul ce cânta pentru prima oară la pian învățând meseria pe care o iubea, muzeograful prozator care scria despre ruralitatea actului sexual, femeia cheală ce-și deplângea calviția în partituri de flaut și de nai. Sunt prieteni pe care i-am căutat o tinerețe întreagă și care, la rândul lor, m-au căutat și ei, fără să știe cum și de ce am ținut neapărat să ne strângem săptămânal să ne conversam în necunoscute de tip x și y, q, eventual, z. Mă mai sună din când în când destinul să-mi comunice că nu are o agendă precisă pentru mine…că, în mod normal, la o vârstă precum a mea, oamenilor li se conturează întregul curriculum vitae. Îi răspund să nu se grăbească, atâta timp cât nu mă grăbesc nici eu, că nu-mi trebuie auto-biografie, nici paraclir, nici  catastif cu o mie și-o sută de noduri și argumente pro și contra a ceea ce n-am ales să fiu. Am un dulap, un subsol, o scăriță care duce undeva, în epicentrul seducțiilor dulci ale canabisului rulat într-o țigară de foi aromate, un deget de whisky și-o linguriță de dulceață de la mama de acasă. Mă numesc Casiopeea. Șomeră. Artistă. Singură.

Advertisements