Jocuri de culise copertate cu elitisme

by Marcela Presecan

Se legalizează prostituția, se dă drumul la maimuțe să joace pe marginea drumului, în camere de hotel, pe străzile orașului. Și poate, pentru prima dată, înțelegem cum funcționează economia. Fetele învață să facă bani, ca să nu mai viseze să devină vedete, asistente pe platouri de filmare, întreținute. Câștigurile se raportează, impozitele se plătesc, bărbații nu se mai căznesc să promită vise pentru partide de sex neplătite. Țara își intensifică producția de prezervative, se investește în cercetare și dezvoltare ca urmare a prorocirilor de ieșire de sub control a bolilor cu transmisie. Ne merge și nouă bine. Se dezvoltă și cultura întrucât nu mai e mult până vom scrie ”istoria unui secol de prostie și prostituție”. O vom citi pe intranet că acolo sunt toate ”posturile”, scuzați-mă, ”postările” bune, și vom vorbi despre carierele de succes ale fotomodelelor și pipițelor care au realizat pe verticală și orizontală, cele mai multe ridicări ale membrelor erectale. Se va scrie și despre iubire: cum ne-am iubit de vreo o mie, o mie cinci sute de ori. Și dacă drumurile nu ne vor duce acolo unde vrem să ajungem, infrastructura feroviară cu siguranță ne va ucide. Așa că vom refuza să spunem lucrurilor pe nume și vom continua să folosim mijloace de transport și așa prea vechi ca să mai poata fi înlocuite. Acceleratele si personalele ajung pe blog: un filtru non-conformist de caterincă modernă pentru cei mulți. Orice ai face nu te da pe net, pentru că, în mod inevitabil sfârșești prin a te de-culturaliza citind despre ”analele” unor muieruște de la sat și moldovence înfigărețe care se dau bucureștence. Comentăm despre bârfă și bârfim pe baza unor subiecte lipsite de noimă și conținut. Masonerii locale de frustrați și frustrate țin să ne amintească de zilele frumoase în care ar trebui să zâmbim la soare și să ne îndobitocim repetându-ne că poate, poate, începând de mâine adevăratele valori vor fi recunoscute. M-a anunțat un bibliotecar că scoate antologie și vor sa mă publice. I-am trimis un fragment de proză și mi-am spus că ar trebui să fiu mândră. Mă găsesc îndreptățit să-mi fac și eu blog și, eventual, să mă fac cunoscută. A trecut, însă, nu știu care la baptism și m-a lăsat mută. Mă convertesc și eu ca să primesc puțină atenție și poate o invitație la gala ”VIP-urilor temporare”, organizată – culmea –  într-o sală care obișnuia să fie cernită de reale evenimente de cultură. Adevărul e că m-am scremut prea mult ca să ajung unde n-am ajuns. Nu m-a născut mama pe scenă, nu a aprins nimeni reflectoarele, nu mi-e vărul fotograf din Căpâlna. Important de menționat rămâne faptul că invitațiile s-au împărțit limitat. Poate că dacă ieșeam în față vociferându-mi abilitățile de circar, mă băga și pe mine cineva în seamă și nu mai eram atât de complexat. Dar pentru că nu am avut curajul să deschid gura atunci când nu trebuia, asist neimportant la jocurile politico-mondenizate ale celor care mi-au impus să tac din gură. Si ca să fiu un bun democrat, m-am dus la urnă și am votat. Mi-am votat prietenii, amicii și pe toti cei în care, am avut, inițial, încrederea, ca nu vor mai continua să-și bată joc de mine. Îmi duc viața într-un mic orășel de provincie. Nu duc lipsă de timp, astfel că mă preocupă îndeosebi viețile altora. Decupez editoriale din ziare și pictoriale din reviste ca să fiu la curent cu tot ceea ce mișcă. Bilete la teatru s-au pus în vanzare de când lumea și pământul, doar că nu mă interesează piesele puse în scenă, ci jocurile de culise și elitismele celor care mă dezgustă făcându-și publice viețile, oportunismele, nepotismele. Jos pălăria!

Advertisements