Îți amintești nopțile din Chill Out?

by Marcela Presecan

Îți amintești nopțile din Chill Out? Erau acei 50 de mililitri de vodcă, marca Perfekt Lemon și Pepsi la doză pentru că berea era prea scumpă. Se tăinuia o lipsă generală a pre-orientărilor adolescentine, un non-sens al direcțiilor de mâine. Purtam aceleași tricouri din poliester și pantaloni evazați de la Dumbrava, o singură pereche de blugi în care dansam călcând pe ea, până când se rodea. Ședeam unul în brațele celuilalt pe colțar fără rezervări, fără excluziuni, pregetând acel moment care ne găsea pe toți înghesuiți pe ringul de dans. Un beci de câțiva metri pătrați, și chiar și-așa, în Chill Out limitele nu țineau nici de spațiu, nici de exclusivismele altora. Nimic grandios sau sofisticat, doar spectacolul de lumini care delimita ringul de dans, lumânările de dincolo de bar, fumul de țigară și muzica. Și-atunci când boxele săltau în libertinajul mixajelor de bass, funk și house, nepotrivirile se scindau, iar noi și ei, deveneam inopinat specii ale aceluiași gen muzical, voci ale aceleiași sincope ritmate sintetic acompaniate de dulcea descătușare tehno, respectiv, trance. Și poate, in cel mai ciudat mod cu putință, eram selectivi. Ne displăcea gălăgia mărginimii venită la oraș, bocănitul a zece centimetri de superficialitate pe podea, intruziunea cadrilatelor dezbrăcate și ostentativ machiate. Nu ne-am pozat, nu ne-a fotografiat nimeni, n-am pregătit sincroane pentru camerele de filmat, ca de altfel, nici declarații pentru auto-intitulatele reviste glam. Eram incognito. Eram unii și-aceiași, într-unul și același loc, pentru că aveam nevoie să construim amintiri cu noi și despre noi, iubindu-ne rebeliunea. Am fost succesori ai D’Omar-ului de ieri, predecesori ai restructurărilor patrimoniale de mâine, ne-am răzvrătit, nu cântând karaoke, ci învoindu-ne de la oricare ultimă caznă curriculară ca să poștim, câte zece, o țigară, la statuia lui Gheorghe Lazăr. Ne-am spus că vrem parcuri în loc de betoane și am profitat de cele douăzeci de minute de pauză mare în care ne-am înfruptat din chifle proaspăt rumenite și câteva iaurturi. Am crescut în grup, în consecința faptului că nu am fi știut cum să fim revoltă, independent unul față de celălalt. Nu ne-au înstrăinat avuțiile personale, paietele de pe ținutele vestimentare, anagramatele în costume de baie, decapotabilele parcate pe trotuare. Aveam un Pegas și-o pereche de role în care ne deplasam din Șelimbăr până la școală, în lipsa de încălțăminte mai bună și a mijloacelor alternative de deplasare. Chill Out-ul era evadarea, acel refugiu asimptotic și anti-convențional în care bătălia se dădea, nu pe separeuri, ci pe scaunele de la bar. Aici patru prietene împărțeau o sticlă de Pinot Noir de Murfatlar, roșu, demidulce, crezând că vor rămâne nedespărțite; un grup de băieți petrecăreți făceau atmosferă după ce consumau ceva mai mult decât două beri; proprietarul împărțea băuturi la bar în lipsă de personal adițional; DJ-ul te observa și înclinându-și capul te saluta zâmbind, dedicându-ți o melodie lentă, întâmplător, melodia ta preferată, cu accente soul și poate ceva sound retro. De neînțeles pentru mulți, perioada pre-clubbing-ul actual de copii ale ”fuselajelor” contrafăcute – deopotrivă feminine și masculine – lipite pe-acolo și dezlipite pe dincolo, tumefiate facial și borcănate frontal, a fost trăită în lipsa ororilor extravagantismului actual, a fost pe cât de rememorabilă, pe atât de nepretențioasă, pe cât de libertină, pe atât de prudentă. N-am purtat cizme înalte în loc de pantaloni, bluze care să țină loc de rochii fără să fie mai lungi de linia inferioară a posteriorului și nu ne-am agățat de genți Hermes supradimensionate, pentru că, pur și simplu, ne erau îndeajuns buzunarele. Ne-am aninat, însă, cu zâmbetele de dincolo de tejghea, un dans în doi înainte ca bâțâială să-și proclame supremația, o fotografie dusă la developat și până să uit, acele aromate țigarete More al cărui parfum îți vorbea despre un vis într-o lume de rahat. Și-apoi, ne-am relaxat. Au urmat raziile și decesele primelor iubiri, vedetele de șaisprezece ani și sus-cotatele cariere de manechine diforme. Ne-au rămas plictisurile în platforme și fustele cu pene, datoriile în whisky și Red Bull pentru fiecare loc la masă pe care l-am ocupat. Am supraviețuit expansiunilor de după, cu toate că, spre marea noastră uimire, pare-se că nu am avut vreodată loc în încăperile, de altfel goale, ale cluburilor de fițe. Eram o mână de oameni care iubeau muzica bună. Eram noi, consumându-ne tinerețea în nimic mai mult decât un tricou, blugi și o pereche de adidași. Erai tu și cu mine simțindu-ne, cu adevărat, bine. Așa că, spune-mi: Îți mai amintești nopțile din Chill Out, acele nopți nebune pe care le-am petrecut împreună?

Advertisements